Media

Adevărul despre divorțul dintre Marina Almășan și Victor Socaciu la 9 ani distanță. În ce relații este fiul ei cu tatăl lui

Marina Almăşan a fost căsătorită timp de 16 ani cu Victor Socaciu. Acum 9 ani, însă, au divorțat, iar cei doi și-au reluat viața. La acest moment, Victor Socaciu se află internat în spital, fiind infectat cu COVID.

Într-un interviu mai vechi acordat publicației Click, Marina Almășan a spus care a fost motivul real al divorțului de cel care i-a fost soț.

“Cu aproape un an înainte de a-l cunoaşte eu pe Georgică Cornu, am descoperit relaţia pe care Socaciu o avea cu impresara lui (cine ştie de când!). Am aflat-o cu totul întâmplător, fără să fi bănuit vreodată că omul pe care l-am iubit, şi pe care l-am susţinut necondiţionat în toată devenirea sa, ar putea să mă mintă, din nou. Spun “din nou”, pentru că tocmai apăruseră, într-un ziar, fotografii cu “o fiică secretă a lui Victor Socaciu”, care poza dezbrăcată. Victor îmi spusese mai demult că, în timpul căsniciei cu actriţa Cornelia Pavlovici, avusese o aventură de-o noapte cu o secretară de partid din Sibiu, care a pretins ulterior că ar fi rămas însărcinată. M-a asigurat că nu e copilul lui şi că l-a recunoscut doar pentru a nu fi dat afară din Cenaclul Flacăra. L-am crezut, am îngropat definitiv povestea. După mulţi ani, iată, au apărut pozele (…) Am descoperit relaţia lui cu impresara Brânduşa Simion, desele lor plecări “în turnee”, eu ştiind ba că pleacă în colegiul său parlamentar din Mureş, ba la analize la Cluj. Am simţit că-mi fuge pământul de sub picioare, am intrat în panică. M-a asigurat că e doar o “paraşută care se dă la el”. Am căutat-o, i-am cerut să se ţină departe de soţul meu, să nu-i distrugă familia, cariera.Am dat şi de soţul ei – părintele Petre Simion din Prahova. A oftat, mi-a spus că ştie, că nu are ce să-i facă: nu era prima ei aventură. Victor mi-a jurat că au terminat-o. Apoi, la ediţia ”Om bun” din 2011 am aflat că erau din nou împreună. Mi-am dat seama că totul e pierdut. ”

Marina Almăşan şi Victor Socaciu au divorţat în martie 2012, pe cale amiabilă, la notar. S-a stabilit o custodie comună pentru fiul lor Victor, pe atunci minor, dar domiciliul îl are la mamă.

Marina Almășan a declarat totuși că Socaciu nu s-a preocupat de fiul lor, fiind absent din viața lor.

Victor Socaciu, a fost consul în Canada, şi-a refăcut viaţa şi s-a căsătorit cu impresara Brânduşa Simion. Victor Socaciu a solicitat, la data de 16 ianuarie 2017, încheierea misiunii sale în calitate de șef al Consulatului General al României la Montreal, începând cu data de 1 martie 2017.

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *