Stiri TV

Slujba de Florii și noaptea de Înviere. Reguli pentru toți credincioșii

Pandemia încă ne dă mari probeleme de cap, dar autoritățile vor să găseacă modalități de a-i mulțumi pe români și a de oferi ceva mai multă libertate de circulație măcar în momentele importante. Cu ocazia sărbătorilor Pascale, credincioșii vor putea participa la slujbele organizate, însă vor fi nevoiți să respecte anumite reguli prin care să prevină răspândirea virusului.

Slujbele de Florii și de Înviere, permise în incinta bisericii

Românii știu deja de ceva timp că restricțiile vor fi ridicate în noaptea de Înviere și vor putea participa la slujbă. Spre deosebire de anul trecut, când România era la început de pandemie, în carantină, credincioșii vor putea merge și la slujba de Florii, dar vor trebui să respecte anumite reguli.

Premierul Florin Cîțu a vorbit despre faptul că restricțiile vor fi ridicate și românii vor putea participa la slujbe ca în fiecare an, însă a precizat că vor fi impuse mai multe reguli stricte. Mai mult, a declarat că slujbele se vor ține în aer liber, însă Parohia a intervenit pentru a clarifica situația și a corecta anumite greșeli. Astăzi vor fi comunicate toate informațiile necesare.

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a declarat că slujba se va ține și în exterior, dar și în interior, în limita spațiului disponibil, cu condiția de respectare a distanțării sociale și de purtare a măștii de protecție.

„Nu se pune problema obligativității desfășurării slujbei exclusiv afară. Ceea ce trebuie să știm este că se păstrează o tradiție, la slujba de Înviere, participă majoritatea credincioșilor, iar ea se desfășoară afară. Apoi, clericii se retrag în biserică pentru a continua slujba, până la ora 04.00 și vor fi însoțiți doar de un număr de credincioși, care poate stau în biserică păstrând distanța de 2 metri în interior, purtând masca de protecție. Nu se pune problema unei aglomerări, pentru că nu se va putea intra decât într-un număr limitat”, a explicat Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Număr limitat de credincioși în biserică

Fiecare biserică se va asigura că sunt respectate măsurile de prevenire a răspândirii virusului. Astfel, vor fi pregătiți mai mulți voluntari, care vor purta ecusoane personalizate și se vor asigura de desfășurarea în bune condiții a sfintelor slujbe și a activităților specifice perioadei prepascale și pascale.

Preoții vor stabili clar programul evenimentelor religioase și le vor comunica credincioșilor toate regulile și condițiile de participare la slujbe.

Preoții  vor calcula numărul persoanelor care pot intra în lăcașul de cult și în incinta acestuia și vor marca corespunzător locurile în care pot sta oamenii, astfel încât să fie respectate normele legale privind distanțarea fizică dintre persoane.

Li se recomandă credincioșilor să participe la slujbe în localitatea din care provin, pentru a evita deplasările.

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *