Stiri TV

Accident îngrozitor. Trei tineri au murit. Mașina lor s-a transformat într-o bilă de fier

O mașină de lux în care se aflau trei bărbați a ieșit de pe șosea, a zburat peste un gard și s-a răsturnat.

S-a întâmplat sâmbătă noapte într-o localitate din Suceava, iar impactul a fost mortal pentru conducătorul auto și cei doi pasageri.

Un morman de fiare – este ceea ce a rămas din Maserati-ul în care se aflau cei trei bărbaţi – doi în vârstă de 30 de ani şi un altul de 23.

Primele date arată că şoferul a pierdut controlul asupra volanului, autoturismul a ieşit de pe carosabil, a zburat peste un gard din lemn şi a ajuns pe o proprietate privată, cu roțile în sus.

Oamenii sunt îngroziţi de tabloul peste care au dat în momentul în care au ajuns la faţa locului.

Localnicii au sunat disperaţi după ajutor. În sprijinul salvatorilor din Suceava au venit echipaje medicale din Bistriţa-Năsăud.

Cei trei bărbaţi ar fi luat parte la o petrecere privată la o cabană din apropiere şi ar fi ieşit la o plimbare.

Poliţiştii au deschis o anchetă şi continuă cercetările pentru a stabili cauzele tragediei.

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *